Artiștii, sportivii și academicienii primesc din nou drepturile suspendate în 2009

Artiștii, sportivii și academicienii primesc din nou drepturile suspendate în 2009
Publicat: 22/09/2014, 13:29
Actualizat: 02/02/2019, 14:06

„Este vorba de repunerea în drepturi a artiștilor, sportivilor și academicienilor care aveau drepturi conferite printr-o lege din 2002, suspendate de către Guvernul Boc”, a precizat Ponta.

Înaintea ședinței de luni a Guvernului, premierul Ponta s-a întâlnit cu reprezentanții Uniunii Naționale a Artiștilor din România.

Săptămâna trecută, premierul a precizat că actul normativ prin care un număr de aproximativ 1.300 artiști vor beneficia din nou de drepturile speciale suspendate în 2009 va fi aprobat cel mai probabil luni de Guvern.

„Avem posibilitatea să facem acest lucru și probabil luni vom adopta actul normativ care nu acordă ceva în plus, ci dă înapoi ceea ce aveau și ceea ce în mod nemeritat li s-a luat în urmă cu câțiva ani”, a spus Ponta.

Surse oficiale au precizat că actul normativ va reglementa astfel problema indemnizațiilor speciale care au fost suspendate în 2009 în cazul artiștilor liber-profesioniști.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?